A cadă, cunoscut și simplu ca abaiesaucadă, este un recipient pentru reținerea apei în care se poate scălda o persoană sau un animal. Majoritatea căzilor moderne sunt fabricate din acril termoformat, oțel emailat cu porțelan sau fontă sau poliester armat cu fibră de sticlă. O cadă este amplasată într-o baie, fie ca element de sine stătător, fie împreună cu un duș.
Căzile moderne au scurgeri de preaplin și deșeuri și pot avea robinete montate pe ele. De obicei sunt încorporate, dar pot fi de sine stătătoare sau uneori scufundate. Până când tehnologia de termoformare acrilică a permis alte forme, practic toate căzile erau aproximativ dreptunghiulare. Căzile sunt de obicei de culoare albă, deși pot fi găsite multe alte culori.
Astronautul Jack Lousma făcând un duș în spațiu, 1974
Două stiluri principale sunt comune:
Căzi în stil occidental în care scăldatorul se întinde. Aceste băi sunt de obicei puțin adânci și lungi.
Căzi în stil estic în care scăldatorul stă în picioare. Acestea sunt cunoscute cafuroîn Japonia și sunt de obicei scurte și adânci.
Istoria căzilor de baie și scăldat[modifica]
Articole principale: Scăldat și Istoria alimentării cu apă și a canalizării
Cadă tradițională (secolul al XIX-lea) din Italia
Sistemele timpurii de instalații pentru scăldat documentate datează din jurul anului 3300 î.Hr., odată cu descoperirea conductelor de apă din cupru sub un palat din Europa antică.[citare necesară]Dovezile celei mai vechi cadă de baie personală care au supraviețuit au fost găsite pe Insula Creta, unde a fost găsită o cadă cu piedestal lungă de 1,5-metru (5 ft) construită din ceramică întărită.[1]
Cada cu gheare, care a atins apogeul popularității sale la sfârșitul secolului al XIX-lea, și-a avut originile la mijlocul secolului al XVIII-lea, când designul mingii și ghearelor își are originea în Țările de Jos, posibil inspirat artistic de motivul chinezesc al unui dragon care ține în mână un prețios. piatră. Designul s-a răspândit în Anglia, unde a găsit multă popularitate în rândul aristocrației, în timp ce scăldatul devenise din ce în ce mai la modă. Căzile timpurii din Anglia tindeau să fie făcute din fontă, sau chiar din tablă și cupru, cu o suprafață de vopsea aplicată care tindea să se decojească în timp.
Inventatorul scoțian David Buick a inventat un procedeu de lipire a smalțului de porțelan pe fontă în anii 1880, în timp ce lucra pentru compania Alexander Manufacturing din Detroit. Compania, precum și altele, inclusiv Kohler Company și JL Mott Iron Works, au început să comercializeze cu succes căzi de baie din fontă emailată din porțelan, un proces care rămâne în general același până în prezent. Departe de picioarele ornamentate și de luxul cel mai adesea asociat cu căzile cu gheare, un exemplu timpuriu Kohler a fost promovat ca o „oparitoare de jgheab pentru cai/porci, atunci când este mobilată cu patru picioare, va servi ca o cadă”. Utilizarea articolului ca opăritoare de porc a fost considerată un punct de marketing mai important decât capacitatea sa de a funcționa ca o cadă.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, o dată populară cadă cu gheare s-a transformat într-o cadă încorporată cu un mic față de șorț. Acest stil închis a oferit o întreținere mai ușoară și, odată cu apariția obiectelor sanitare colorate, mai multe opțiuni de design pentru proprietar. Compania Crane a introdus pe piața Statelor Unite corpurile de baie colorate în 1928 și, încet, acest aflux de opțiuni de design și curățare și îngrijire mai ușoară au dus la aproape dispariția căzilor tip gheare.
În anii 1960 căzile din fibră de sticlă au devenit standardul[citare necesară]pentru locuinte, fiind usoare si ieftine.
James R. Wheeler și fratele său Richard, în 1979, au adaptat acrilicul folosit pentru spa-urile în aer liber pentru a face căzi din acril. Lucrând cu Spartech Plastics, au dezvoltat cada modernă din acril coextrudat și durabil. Compania American Bath Factory a fost prima care a extins diversitatea căzilor de baie acrilice pentru a include căzi cu hidromasaj, căzi cu picior și o mare varietate de căzi de baie moderne.
Procesul de emailare a căzilor din fontă a fost inventat de americanul scoțian David Dunbar Buick.
